În pași departe

În lumea lui nicăieri,

Ușile nu mai au chei, doar vene și spini.

Iar pereții curg aievea în iarbă

Și duc râuri-lumini, spre abis.

 

Privirea-ți, ca un martor tăcut,

Are mâinile frânte de gânduri-pământ

Și ochii legați la drumuri din văzduh,

Ce înghit spuma mării la zenit.

 

Lumina, curbată, pictează rituri ciudate,

Iar sărutul meu de mai se spanzură avid.

Liniștea te mângâie într-un aer cumplit

Și bagi de seamă, în ichor-împletit,

Că ai Raiul departe și Iadul … de necuprins.

 

No Comments

Leave a Reply

Your email is never shared.Required fields are marked *